Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia

De ce conteaza pentru multi dintre noi infatisarea celorlalti, orientarea sexuala, religia sau orice altceva ce nu este legat direct de noi ca indivizi?

De ce nu putem trai fara sa-i  judecam pe altii prin prisma exteriorului afisat?

         De ce eu, individul „x” sunt constant preocupat de ce se intampla cu oamenii din jurul meu si privesc incruntat spre cei ce nu sunt ca mine sau nu fac parte dintr-un cliseu al normalitatii stabilit candva de cineva? Si de unde stiu eu ce este  normalitatea pentru fiecare dintre noi cand suntem complet diferiti? Cum au fost stabilite aceste norme (si de cine) in care multi credem cu sfintenie doar pentru ca sunt intalnite peste tot? Si de ce ne este greu sa-i acceptam pe altii asa cum sunt si sa spunem „bravo”?

       Pentru ca trebuie sa recunoastem, intr-o lume nebuna si alerta in care nu avem timp de nimic (mai ales pentru noi insine) totusi gasim cateva clipe sa criticam oameni aparent diferiti de noi.

Sa nu uitam ca inainte de a locui in apartamente sau vile, starmosii nostri stateau in case de pamant si credeau in soare, in luna si-n stele si erau puri si naivi si purtau straie colorate sau erau goi si fara inhibitii. Viata se baza pe principii de fidelitate si onoare, iar insemnele si podoabele tribale desemnau rangul fiecarui membru din comunitatea respectiva sau statutul acestora in societate.

Ce-i drept ulterior au fost asociate bandelor de cartier si persoanelor rau famate, insa acest fapt nu ar trebui sa ne influenteze nici cum parerea cand vedem un om tatuat si sa-i punem din start pecetea de puscarias. 

Strambam din priviri cand vedem tatuaje, piercinguri sau tinute excentrice si ne ferim de cei ce le poarta  fara a avea macar o secunda curiozitatea umana de a afla ce l-a determinat pe acel individ sa se exprime diferit. In nici un caz nu acceptam sa ne punem in pielea altuia niciodata pentru ca inainte de asta este necesar sa judecam.

Cand eram mici si completam oracole cu frenezie si devotament si ajungeam la  intrebarea „Cum arata baiatul/fata  ideal (a)?”, tin minte ca raspunsurile erau dintre cele mai felurite. Caracteristicile curgeau. Erau eminamente necesare :frumusetea, bogatia, desteptaciunea, apoi ochii, parul, inaltimea. Fiecare isi contura un personaj ideal pe care spera sa-l si intalneasca intr-un final. Raspunsul meu era mereu acelasi ” sa-mi placa mie”. Habar n-aveam cum trebiue sa fie ca sa-mi placa, dar in acelasi timp stiam ca exista un om care imi va placea mie, dar nu cautam niciodata ochi, par sau inaltime.

Viata se simplifica considerabil in momentul in care iti arunci de pe umeri grija altora, mai ales cand este nejustificata. Iar cantitatea de stres scade si brusc ai timp sa te gandesti la tine, tu sa te afli in centrul ecuatiei si tot tu sa poti fi corect atat cu tine cat si cu restul. Rautatea, invidia si dusmania sunt prezente in orice mediu social, oriunde in lumea asta, insa depinde de noi cum alegem sa fim diferiti si buni…

Cu ce ne incalzeste daca ii uram pe homosexuali sau pe cei ce aleg sa fie altfel?  Nu mai bine imi pastrez eu timpul pe care l-as acorda acestei teme sau oricarei alta de aceasta natura, pentru o activitate ce tine de mine si de sufletul meu? Nu pot sa inteleg multe lucruri in  lumea asta dar mi-e greu sa cred ca  nu putem sa ne gandim mai mult la noi insine decat sa ne omoare grija altora si sa pierdem timp judecandu-i.

„Oamenii civilizati nu traiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un fel sau altul. Vorbim despre ele, le evocam intruna, dar nimeni nu le ia in serios. Nimeni nu respecta aceste reguli, in vietile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sunt un fel de reziduu al mintilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul sa traiasca din plin si care ne-au virit pe git aceste interdictii, deghizate in morala si religie.”(Henry Miller)

„Cind vorbim despre oameni care «au facut istoria» vrem sa spunem ca, intr-o oarecare masura, au schimbat insusi cursul vietii. Dar barbatul din fotografie e dincolo de asemenea visuri puerile. El stie ca omul nu poate schimba nimic, nici macar pe sine insusi.”(Henry Miller)