ideidincorcodus

Just another WordPress.com site

Cand voi fi mare , voi fi.

Am terminat jurnalismul, nu dintr-o pasiune inaltatoare pentru adevar, ci pentru ca la sfarsitul celor 12 ani de scoala inca nu reusisem sa-mi stabilesc o traiectorie in viata si sa stiu sigur ce vreau si ce-mi place sa fac atunci cand voi fi mare. Cum stiintele exacte nu mi-au folosit niciodata, ba mai mult sansele mele de corigenta in nenumarate randuri la materii precum fizica sau chimie mi-au lasat sechele adanci, am incercat sa ma orientez spre ceva mai uman…cum ar fi cuvintele.

Fcultatea am tratat-o cu semi-indiferenta si de abea acum imi dau seama cat am gresit. Chiar daca am facut una particulara (piei satana, ar spune unii), vina ca nu stiu prea multe nu apartine nimanui. Si nici un profesor nu poate fi invinuit ca nu si-ar fi dat interesul, fie el si la cel mai minim nivel de a ne invata macar baza pe care ar fi trebuit sa calcam ca viitori jurnalisti ai acestui pamant.

In fine, concluzia e ca ar fi trebuit sa ma zbat mai mult in ceea ce privea la momentul respectiv viitorul meu de azi. Am tot stat si ma-m gandit, m-am intors pe toate partile, am acuzat fie parintii, fie invatatoarea, fie profesorii din liceu, fie societatea, luna si pamantul…pana cand am realizat ca nimeni nu m-ar fi ajutat mai mult decat as fi facut-o eu. Mi-am facut-o cu mana mea si cred ca ma ajuns la maturitatea necesara s-o si recunosc. Lacunele pe care le-am acumulat in anii vietii sunt multe, poate mult prea multe si extrem de semnificative. Timp sa le umplu as mai avea, dar asta ar insemna un minim de efort din partea mea. Si daca ma pricep la ceva mai bine si mai bine este sa fiu lenese, nepasatoare si lipsita de orice fel de initiativa sau dorinta.

Sunt omu bun la toate, as putea invata si face aproximativ orice mi-as pune in cap. Dar lenea? Cu lenea ce ma fac? E implementata in inima si in suflet ca o celula canceroasa ce se intinde de la o zi la alta in tot organismul, ce te baga intr-o stare latenta, lineara si monotona, pentru ca oricum esti constient ca nu mai ai scapare. Ma trezesc de fiecare data cu 20 de minute inainte de a pleca la munca, ma imbrac cu acelasi chef zilnic si plec.

9 ore ma rog la toate cele sfinte sa treaca timpul mai repede sa ajung acasa, sa ma intind in canapea la tv sau sa citesc o foaie doua pana ma ia somnul si s-o iau tot asa de la capat a doua zi fara sa fii avut senzatia ca m-am odihnit vreun pic sau ca am fost in alt loc decat la munca.

Ce frumos e sa fii adult! N -am cuvinte sa descriu starea de bine si de multumire ce-mi este oferita de acest statut magnific. Tin minte o discutie cu una dintre prietenele mele din copilarie, pe vremea cand aveam 14 ani si ne simteam cineva cu buletinul in mana. Eram atat de mandre ca ne apropiem incet, dar sigur de varsta majoratului, varsta la care credeam noi ca totul ne va fi permis, ca nu va mai trebui sa cerem voie parintilor si sa dam socoteala nimanui…18 ani! Vaporul libertatii noastre! Si i-am facut si pe cei 18. Nimic nu s-a schimbat in mai bine. Ba chiar a fost din ce in ce mai rau, pt ca eram deja domnisoare, iar pretentiile parintior s-au inmultit simtitor, dintr-o nevoie destul de ciudata de a-si proteja odraslele.

Iar acum am 26, ce-i drept libertatea mi-am capatat-o …sunt femeia secolului 21, libera si independenta, dar fara nici o sansa de afirmare pe niciun plan social. N-am reusit inca sa aflu ce ma pasioneaza, ce-mi place sa fac atunci cand voi fi mare, iar gandul ca voi apuca ziua in care am sa realizez ceva maret incepe sa paleasca asemeni unui trandafir cumparat de la tarabele din Obor (stiti, acela de nu se desface niciodata si nu are niciun miros).

Si uite asa am trecut prin scoala, ca un simplu vizitator, am adunat experiente, impresii, pareri si imagini, dar in nici un caz prea multe cunostinte. Asta, poate si pentru faptul ca multe noutati pe care le auzeam la varsta adolescentei, in cele 6-7 ore de stat alaturi de altii 30 de’ alde mine, nu le-am considerat importante pentru formarea mea ca persoana adulta. Si pur si simplu le-am refuzat cu desavarsire. Am luat mici detalii de ici colo, cat sa nu fiu cea mai proasta din curtea scolii si m-am multumit cu atat.

MARE GRESALA!!!!!!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 2 Martie 2012 de în sufletului meu.
lolamajeure

sex. intimitate. discuţii nocturne

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

Deliciu Mic

Cadouri personalizate, Figurine de tort pentru nunta - personalizate, Accersorii si Bijuterii Handmade

High Street Mania

Think - Like - Create

TRAVELLING THE WORLD SOLO

The ultimate guide for independent travellers seeking inspiration, advice and adventures beyond their wildest dreams

De la noi din casa

De prin casa adunate

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

Cristina Boncea

01.01.1998

Lumea lui Dromihete

Stiri, editoriale, analize, pamflete

COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu - "considerați că v-am consultat"!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Almira Events

Creative Ideas - Wedding Planning - Floral Design

notes from a dog walker

stories from the sidewalk

28 Rue Madeleine

Stories, photos, travel and other drugs

VATRAmea

povestea reinvierii unei casute aflate intre dealuri, pe malul unui rau de munte

Confesiuni

Păstrează momente și oameni printre gândurile tale. . .

Too dear

Style, Spice & Everything Nice

%d blogeri au apreciat asta: