ideidincorcodus

Just another WordPress.com site

Ajutooor!!! Avem nevoie de oameni!

Nu imi sta in caracter sa cer. Am bine, n-am iarasi bine! M-am obisnuit asa si nu stiu daca este tocmai varianta cea mai buna.
Astazi in schimb ma vad nevoita sa va cer din tot sufletul ajutorul. Nu am de gand sa cer mult de la voi decat o vorba, o intrebare.

Din nefericire pentru mine n-am deposit etapa 5 ani, cand vedeam pe strada un pui de catelusi sau pisicuta in ploaie si pe care doream sa-l salvez din tot sufletul si nu puteam, deoarece mama considera ca nu-i necesar, pentru ca este animal si se descurca. Acum pot lua singura decizii si pot influenta, de ce nu vieti.
In urma cu vreo doua luni s-a aciuat pe la mine pe la munca o catelusa extrem de simpatica, hazlie, saltareata, cu blanita sarmoasa si cu mustati amuzante. Aparent a dus-o bine si s-a integrat printer oameni. A devenit mai domestica, a invatat in scurta ei viata mici detalii ca sa poata supravietui totusi pe un camp in arsita ce va urma. Nu a invatat, insa cum sa se fereasca de masini si nu de cele aflate in miscare ci de cele parcate. S-a adapostit la umbra unei roti, martea trecuta, iar soferul nu a vazut-o, asa ca intr-un moment absolut stupid a fost calcata pe cap. Pe boticul mustacios mai exact, disclocandu-i si in acelasi timp fracturandu-i mandibula.
Colegul „cel rau” a adus un medic veterinar ca sa constate gravitatea faptei si poate s-o si doftoriceasca, numai ca ea fugise deja dezorientata si speriata pe camp. A doua zi n-am mai gasit-o. Am crezut ca murise. A treia zi a aparut iar, cu ochii urdurosi, murdara, trista si cu dureri groaznice, cu gurita cascata si limba vanata. Poate respira, si inghitii cateva picaturi de apa cu limba care-i amortise de atata durere. Am reusit sa chem un medic veterinar care a constatat ca in rest este perfect sanatoasa si ca risca sa moara de deshidratare. Atunci eu, in sufletul meu stupid mi s-a parut barbar sa o las sa moara de sete. Asa ca am mobilizat companaia, am strans cativa lei, insuficienti insa pentru operatie si impreuna cu colegul care din imprudenta a lovit-o am vrut sa plecam cu ea la doctor. Numai ca ia-o de unede nu-I! Fugise din nou pe camp, iar la firma de langa noi doar ce venisera hingherii in urma cu o ora si luasera toti cainii. Ne-am gandit ca poate era si ea printre ei, asa ca am dat fuga pana la primarie sa cerem o informatie. Am aflat ca adapostul este in localitatea Cornetu si ca exista un program de vizitare pana la ora 16 si clar nu aveam timpul necesar sa ajungem sa o identificam si daca am fi facut-o ar fi trebuit s-o iau eu personal ca stapan si nu ca nu as vrea, insa nu locuiesc in curtea mea si nu pot eu sa decid pe munca omului care si asa a aceptat un caine de talie marisoara in curte.
Cu gandul ca am dat gres si n-am reusit sa salvez bietul animal aflat in primele patru luni de viata m-am dus acasa dezamagita, amarata si neputincioasa. Seara in schimb am primit un telefon de la portar care tocmai ma anuntase ca a reaparut pe camp. Asa ca mi-am recapatat speransa si vineri dimineata am reusit s-o bag in masina si directia radografie!
Acum este internata. A fost operata si sper sa aiba macar un pic de noroc si sa-i fie bine de acum in colo. Nu stiu cum mama naibii o sa platesc toata factura ca prea multi bani nu am, dar nu aceasta-i problema cea mai mare. Problema este ca va trebui s-o aduc iar pe camp si sa o las libera in conditiile in care macar doua saptamani ar trebui supravegheata.
IMG_20140508_105729
200520141532
IMG_20140508_105737

Daca cumva stiti, cunoasteti sau aveti macar o secunda o idee ce as putea sa fac cu ea si unde s-o gazduiesc pana un om bun cu suflet bun isi face mila si de biata catea si o adopta ? Va rog din sufletul meu , pe care cei mai multi nu-l cunoasteti si stiu ca sunteti zilnic bombardati cu poze cu cani brutalizati si poate v-ati saturat de d’astia ca noi care cerem indurare, respect si o viata mai buna pentru animale, insa va rog inca o data… nu vreau bani (desi habar n-am cum o sa platesc) vreau doar un stapan fie el si temporar pentru acest animalut care trece prin niste dureri cumplite si care merita sa fie fericita si care va face la randul ei un om fericit.

IMG_20140508_105732
200520141533
IMG_20140508_105736
As putea sa pun si poze cu ea ranita, numai ca m-am gandit ca poate unii sunt mai sensibili si nu vor sa o vada asa, dar daca vrea cineva sa o vada si ranita am material…
Acum ma pregatesc sa plec la clinica sa o vizitez dupa operatie si sa-i duc putina supa…

Va multumesc anticipat tuturor celor care macar cititi ce am scris eu sau macar intrebati in stanga si-n dreapta pe la cunoscuti daca nu vor sa-si mareasca familia cu un pui…am nevoie de ajutorul vostru!!!!
IMG_20140512_102956

Anunțuri

15 comentarii la “Ajutooor!!! Avem nevoie de oameni!

  1. fosile
    26 Mai 2014

    De unde esti, Corcoduso?
    Eventual sa incerci la adaposturile particulare.Cei care aduna ciinii si au grija de ei.
    Da la tine nu se poate?
    Pare un catel de talie mica.
    O sa intreb pe-aici prin Cluj.

  2. thementor124
    26 Mai 2014

    Regula nr #1 Ascultă.

    Regula nr #2 Înțelege.

    Regula nr #3 Ajuta .

    Regula nr #4 Câștiga încredere .

    Regula nr #5 Schimba vieți.

    AI de la mine un share pe facebook .

  3. ideidincorcodus
    26 Mai 2014

    Multumesc frumos pentru ajutor. Eu am deja unul de talie mare si din pacate nu locuiesc in curtea mea si nu eu fac legea 😦 .Si cei de la clinica unde acum este internata ii cauta stapan si sper ca impreuna, indiferent de loc sa se gaseasca un om care s-o doreasca alaturi de el.

  4. ideidincorcodus
    26 Mai 2014

    Multumesc din suflet pentru ajutor!

  5. Poteci de dor
    27 Mai 2014

    Pe facebook sigur se rezolvă mai repede. Cei din localitatea ta vor acţiona mai uşor decât noi

  6. ideidincorcodus
    27 Mai 2014

    Am pus-o si pe fb si sper sa se intample ceva. Desi bucurestenii sunt satui de astfel de „ajutoare” sper sa mai gasesc printer ei macar unul care s-o doreasca asa amarata cum este.

  7. rusoaica
    27 Mai 2014

    vai, mi-ai ridicat parul pe mine cu povestioara ta! Voi face tot ce imi sta in putere sa te ajut, poate, cine stie?, gasim un stapan acestui sufletel. Oricum, iti multumesc tie, pentru ca esti OM, asa cum toti ar trebui sa fie!

  8. ideidincorcodus
    27 Mai 2014

    Multumesc mult ca ma ajuti sa-i gasim un prieten.! Acum are guleras si este bandajata. Mai sta cam o luna internata si in timpul asta speram sa-i gasim pe cineva.

  9. Ioana
    27 Mai 2014

    Buna! Imi poti spune de unde esti? Eu sunt din Bucuresti si cred ca o pot lua la curte daca crezi ca se poate adapta. Mai am un baietel cam cat ea. Nu e rau si nu musca. Are in jur de 10 luni deci doar joaca e in mintea lui. Daca consideri ca ar fi un mediu bun pentru ea, cred ca o pot ajuta. Da-mi de stire 🙂

  10. ideidincorcodus
    27 Mai 2014

    Buna! N-ai idee cat ma bucur ca ai aparut in viata noastra! Sunt tot din bucuresti, iar ea este internata la o clinica pe Vasile Lascar (zona Spital Floreasca) si o sa mai fie internata cam o luna ca nu care cumva sa recidiveze. A fost operata cu succes si acum asteptam sa se insanatoseasca. Se va adapta perfect la curte. O sa-ti arat si poze cu ea sa o vezi cum arata si acum, dar diseara ca acum sunt la serviciu.

  11. Anonim
    28 Mai 2014

    Asociatia KOLA KARIOLA cauta pe Facebook. Pe băiat îl cheamă Marius, face minuni pt. cateluș.

  12. Stefan Rambita
    29 Mai 2014

    Doamna, tineti-ne la current cu ce se intampla. Daca se poate afisati pe FB contul clinicii pentru a putea vira bani sa ajutam macar cu atat.

  13. ideidincorcodus
    29 Mai 2014

    Multumesc frumos pentru pont! O sa ma interesez si sper sa pot face ceva…

  14. ideidincorcodus
    29 Mai 2014

    O sa merg astazi sa o vad si o sa cer contul clinici pentru a-l afisa si pe fb. Mutumesc frumos pentru ajutor!

  15. Aurelia
    29 Mai 2014

    Sper sa se faca bine si sa aiba noroc de stapani buni ,pacat ca nu o poti lua tu dar este extraordinar ca ai gasit atatia oameni sa sara in ajutorul acestei cateluse ,pune contul sa trimitem bani la clinica !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 26 Mai 2014 de în sufletului meu şi etichetată , , , , .
lolamajeure

sex. intimitate. discuţii nocturne

WHEN CULTURES COLLIDE

A PERSIAN AND ROMANIAN BLOG

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

Deliciu Mic

Cadouri personalizate, Figurine de tort pentru nunta - personalizate, Accersorii si Bijuterii Handmade

High Street Mania

Think - Like - Create

TRAVELLING THE WORLD SOLO

The ultimate guide for independent travellers seeking inspiration, advice and adventures beyond their wildest dreams

De la noi din casa

De prin casa adunate

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

Cristina Boncea

01.01.1998

Lumea lui Dromihete

Stiri, editoriale, analize, pamflete

COMPLEXUL OTOPENI

Traian Băsescu - "considerați că v-am consultat"!

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

Almira Events

Creative Ideas - Wedding Planning - Floral Design

notes from a dog walker

stories from the sidewalk

28 Rue Madeleine

Stories, photos, travel and other drugs

VATRAmea

povestea reinvierii unei casute aflate intre dealuri, pe malul unui rau de munte

Confesiuni

Păstrează momente și oameni printre gândurile tale. . .

Too dear

Style, Spice & Everything Nice

%d blogeri au apreciat asta: