Muntii Macin – calatoria

Asa cum am promis am revenit cu informatii despre aceste plaiuri si ele mioritice. Calatoria respectiva s-a consumat in primavara, de Pasti impreuna cu preapretuitul si familia-mi constanteana. Pentru ca nu mai reusisem pana atunci sa plecam pe undeva, la o plimbare terestra in formula aceasta am stabilit de comun acord ca atunci era cel mai bun moment. Asa ca am decis sa vizitam Parcul National Muntii Macin…stiti, muntii aia despre care am invatat de la scoala ca acum sunt mici, batrani si obositi, dar candva au fost cei mai mari si cei mai tari de pe la noi de prin tinut.
S-a documentat el tata ce s-a documentat, si-a facut o idee despre unde mai exact ar vrea sa ne duca si cu bocceluta facuta am plecat la drum.
Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am ratacit drumul. Constienti fiind ca nu vom mai ajunge acolo unde tatal meu vazuse pe Google Street View „ca era asa si cu bancute, o poienita, un luminis, era frumos rau” (am incheiat citatul) am incercat sa ne reorientam , ca doar nu ne intorceam acasa neplimbati suficient. Cred ca era frumos, dupa cum spunea, ce vazuse el acolo pe monitor de era asa de dezamagit ca ne pierdusem de traseul initial, insa asta-i fu norocul.
Am mers mai departe si putin tensionati de faptul ca nu avem o destinatie precisa, cand ne apropiam de Orasul Macin, am vazut in zare, in partea dreapta a drumului, un sirag de dealuri batrane si nuantate in gri si pamantiu pe care am simtit o nevoie brusca sa le cutreier. Asa ca mi-am convins familia ca fix acolo trebuie sa mergem, spre muntii aceia vechi timpului si atat de noi si necunoscuti mie.
Dupa ce am lasat drumul principal in urma si ne-am aventurat spre locul cu pricina, ochii mei si asa nesiguri au inceput sa desluseasca incet, incet imagini mai clare a ceea ce avea sa-i incate ulterior.

Ne-am oprit langa o manastire, intr-un spatiu special amenajat pentru traditionalele gratare, unde era puhoi de lume primavarateca. Romanu-i roman oriunde, grataru’ gratar si boxa maxima cu manele omniprezenta.
Am lasat in urma adunatura de „romani” si am plecat spre explorarea imprejurimilor, insa despre asta voi vorbi in urmatorul articol…